prezent:)

Nu stiu cum..sau de ce...dar tot timpul avem tendinta sa ne intoarcem la trecut. Oricat de multe lucruri ne asteapta in viitor sau oricat de prinsi suntem in prezent...este imposibil ca atunci cand retraiesti anumite momente din trecut sa nu ti le doresti din nou..sau din contra...e imposibil sa le stergi cu buretele de pe tabla amintirilor.
Cineva imi spunea mai demult ca impartirea asta a timpului: trecut, prezent, viitor - este una foarte proasta...Deoarece nu exista termenul de "prezent"...din momentul in care ai facut un lucru si vine urmatoarea secunda, el deja intra in categoria "trecutului"..ceva ce nu mai poate fi schimbat...o actiune pe care ai savarsit-o, care aduce sau nu cu sine anumite consecinte, si pe care oricat de mult ai invoca-o, ea nu mai poate fi schimbata. Pe cand, tot ceea ce iti doresti, ce gandesti, ce vrei sa faci, tine de domeniul viitorului...care ulterior, va deveni si el trecut.
Asadar, totul se reduce la timpul asta PERFECT...d-aia si exista perfect simplu, compus, MAI MULT CA PERFECTUL...auzi si tu...mai mult ca perfectul...cum poate fi ceva MAI perfect decat perfectul? PERFECT - dar poate ca nu totul este perfect in trecut, poate ca anumite lucruri sunt dezastruoase...da...dar aici, raportandu-ne la termenul de "timp", totul este perfect...pentru ca s-a intamplat, a avut cauza, efect si gata...s-a terminat...nu mai ai ce sa schimbi si d-aia e perfect.
O Doamne, atat de tare as vrea sa se inventeze o masina a timpului...pentru a merge in trecut...sa nu fie functionabila pentru viitor, ca eu nu vreau sa stiu ce urmeaza, ci doar pentru trecut...pentru a indrepta anumite chestii din viata noastra, pentru a sterge sau pentru a adauga lucruri noi...
Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica, vroiam sa fiu mare...ca toti copilasii...iar acum..pe cat cresc, pe atat de mult imi doresc sa fiu din nou mica. Sunt lucruri pe care toti "aia mari" ni le spuneau atunci cand noi, "aia mici", strigam in gura mare ca vrem sa creste odata...ce mama naibilui...doar era foarte frustrant pentru noi sa fim mici, sa nu avem nicio grija, doar sa mancam, sa ne jucam, sa dormim si sa invatam adunarea si scaderea...era intr-adevar o viata grea...
E muuult mai bine acum, cand te gandesti ce se va intampla cu viata ta si nu stii raspunsul, cand esti inconjurat de persoane din toate categoriile: rele, bune, invidioase, recunoscatoare; si totusi uneori alegi sa fii aproape de cele mai putin bune din poveste...pentru ca asa e viata...cu cat cresti, cu atat iti dai seama ca fiecare isi vede propriul interes, iar cei din jur devin niste simple marionete de care trebuie sa te folosesti pentru a reusi in viata...de unele marionete te atasezi mai tare si te doare cand li se rup sforile si dispar din viata ta, iar pe altele le urasti pentru ca nu vor sa te asculte si mereu o iau in directia gresita.

Eh, si totusi, nu ma plang de viata mea...sunt agitata, stresata, nu pot/nu vreau sa dorm, ma enervez, dar nu ma plang...pentru ca ma si distrez, iubesc, sunt iubita, dau tot ce am mai bun ca sa fie bine, si...oricat de mult mi-as dori sa fiu din nou micuta, stiu ca nu se poate...asa ca trebuie sa ma bucur cat mai mult de ceea ce urmeaza sa se intample si va intra pe taramul "perfectului"...hai sa-l numim in continuare prezent...