Multumesc

A trecut ceva timp de cand nu am mai asternut niciun cuvant pe pagina asta....

A inceput vacanta, a inceput viata de om major...care, la drept vorbind, nu este atat de diferita de ceea ce traiam pana acum.

Si totusi...referindu-ma la trecerea mea catre lumea celor "fara griji si fara bani" a fost una pe care nu o voi putea uita cu una, cu doua.
Cati dintre voi au avut parte de o petrecere surpriza la implinirea celor 18 anisori? Visul meu de cand eram mica era sa am parte de o petrecere maaare, sa am stransi laolalta toti prietenii si sa fiu in centrul atentiei pentru o noapte. Crescand, am incetat sa mai visez...si din diverse motive nu mai doream ceva fastuos. Ma multumeam doar cu o iesire la o terasa cu cei mai apropiati dintre apropiati. Desi in adancul sufletului mi-as fi dorit ca visul sa mi se implineasca, reusisem sa fiu multumita cu orice mi se putea oferi. Si intradevar, asta am crezut ca voi primi pana in ultimele clipe...dupa ce s-au strans mai intai la mine acasa prietenii de familie si o parte din rudele pe care le invitasem, am plecat impreuna spre terasa unde stiam ca parintii mei inchiriasera niste mese pentru cateva ore. Ajunsi acolo, patroana vine si isi cere scuze ca trebuia sa mai intarzie un pic cu pregatirea meselor pentru ca "niste ciori, din nu stiu ce clan" venisera si nu vroiau sa plece. Printre scuze si fete imbufnate din partea celorlalti, am mers intr-o cladire de langa terasa cu pricina, cladire ce apartinea aceluiasi loc...si a zis ca vom sta acolo cateva minute pana se rezolva problema. Toate luminile erau stinse, locul era neanimat, fiind noapte...si usor usor tipa deschidea cate o lumina si nimic nu parea iesit din comun. Cand am ajuns in localul cel mare, s-au aprins toate luminile, din jur au inceput sa sara baloane si confetti, muzica rasuna cu "am doar 18 ani" in boxe, TOTI PRIETENII mei erau acolo, alaturi de mine, iar minunatii mei parinti isi aruncau priviri complice, cu lacrimi in ochi...fericiti ca fiica lor de 18 ani si-a vazut visul cu ochii.
Nu se poate exprima in cuvinte ce am simtit eu in acele momente...chiar este fizic imposibil...nu am plans, nu am ras...acum nici macar nu realizez ce reactie am avut in secundele alea. Pur si simplu mi se parea ca nimic nu este aievea...Slava cerului ca am avut si un cameraman care a prins toata faza, iar acum astept cu sufletul la gura dvd-ul ca sa vad daca fata mea a exprimat macar jumatate din ce simteam.

Evident ca ce a urmat a fost tipic pentru o petrecere de majorat...fara betii, certuri sau batai, ce-i drept...dar...voie buna, muzica, mancare si bautura din plin...La 6 dimineata, cand am plecat spre casa, nu imi mai simteam picioarele si fiecare particica a corpului era rapusa de oboseala, dar in schimb eram fericita...cea mai fericita.

Un moment ca asta nu este atat de usor de uitat...cu atat mai mult cu cat am realizat ca lumea ma iubeste :) am realizat de asemenea ca am niste parinti minunati...lucru pe care il stiam, dar...mi-a mai fost confirmat, in caz ca aveam vreo urma de indoiala. O spun aici si o voi spune oriunde va fi cazul: IMI ADOR PARINTII....imi ador familia si prietenii...poate ca nu le am pe toate...poate ca nu sunt nici cea mai frumoasa si nici cea mai desteapta, dar cineva a avut grija sa imi ofere o viata lipsita de griji, imbibata cu atat de multa iubire incat nu stiu unde mai poate incapea...iubire din partea celor dragi...si intelegere tot din partea lor.

La aproape 2 saptamani dupa acest "eveniment", vreau sa le multumesc inca o data tuturor celor care au fost partasi la aceasta grozavie...sa le multumesc ca fac parte din viata mea si sa le spun ca ii iubesc din tot sufletul meu si voi face tot ce imi sta in putere sa nu ii dezamagesc niciodata...

Va multumesc, oamenilor...