1 mai....1 mai MUNCITORESC, nu altul...
Nu stiu cum este la voi atmosfera in aceasta faimoasa zi, dar la mine in familie este foarte multa veselie si voie buna. Taica'miu a inceput sa danseze de nebun prin casa, eu m-am luat dupa el si catzelusha dupa noi....tot zmotoceste de zor un elefantzel de plus pe care l-a primit cadou de iepuras.
Zilele trecute mi-au luat interviu aia de la antena 1 si m-au intrebat ce fac de 1 mai. Hm..puteam eu oare sa le raspund ca de 1 mai eu fac meditatii la mate? Am aberat si eu ceva despre gratare, bautura si distractie...ca deh, cam asta face romanul de tot randul.
Multi au plecat la mare - vama veche, 2 mai...altii s-au indreptat catre munte...unii pe la "tzarile" lor...cativa prin alte tzari straine...iar eu...eu tot cu bucurestiul meu am ramas. Trezita de dimineata, savurarea unei cafele facuta la ibric, discutii "inteligente" cu ai mei, postat in fatza calculatorului si citirea diverselor bloguri...Cu tristete realizez ca trebuie sa ma apuc si de treaba...pentru ca de cateva zile bune frec menta aiurea, cu iluzia ca ma apuc de treaba, cu dorinta si speranta necesara...dar fara cheful adecvat. Si acum am dorinta...si acum am speranta ca voi reusi...dar chef sa ma apuc, ioc. As sta cu orele in starea asta de vegetatie, fara sa fac nimic...doar sa ascult muzica, sa scriu, sa citesc...si as iesi si prin oras, dak as avea cu cine...dar nu...stau acasa ca sa traiesc cu senzatia ca am facut un lucru bun nesocializand si cu falsa impresie ca cele doua proiecte pentru sesiunea de comunicari se vor termina [in momentul de fatza de vor si incepe-ca nici macar nu m-am apucat] singure....
O mare turma de romani e acum in drum spre distractie...si parca vreau si eu...si parca imi pare rau ca nu m-am organizat din timp, desi...nu...nu trebuie sa imi para rau...nu am nevoie de un 1 mai ca sa ma simt bine alaturi de prietenii mei...sau? poate chiar e nevoie de un 1 mai...pentru ca in ultima vreme se gasesc atat de putine ocazii in care oamenii se reunesc pentru a se simti bine impreuna...Imi povestea zilele trecute un prieten din ardeal despre un obicei cu specific maghiar, dar care se practica si in zona lor - mersul la "udat". Baietii se inarmeaza cu sticlutze de parfum si pleaca in cautare de fete pe care sa le tzasaie cu diverse arome. De aici se pleaca....pentru a se ajunge intr-un final la o reuniune de vechi prieteni, cu bautura, vorbaraie, si...recunoasterea adevarurilor, mai spunea prietenul meu. E o ocazie buna cu bautura asta sa spui adevarul...ca parca prea suntem satui de atatea minciuni si prefacatorie.Eh...Asta e :) trebuie sa ne conformam realitatii zilelelor noastre.
Pana una alta ma duc sa mai fac ceva total nespecific muncitorescului 1 mai...si..voi incerca sa ma simt bine de una singura.
Pentru voi, romani cu sange de lucratori ce au liber azi, distractie placuta si sa aveti o luna cat mai frumoasa :)
miercuri, 30 aprilie 2008
miercuri, 23 aprilie 2008
defrisare umana
Ok. Au trecut 6 zile de cand nu am mai scris nimic pe aici. 6 zile in care am avut timp sa stau degeaba, sa plec din bucuresti, sa ma distrez cu fetele, sa imi fac de cap, sa imi invat, sa fiu suparata, sa fiu fericita, sa...toate lucrurile din lume.
Si uite ca azi, cand stiu ca am si eu un cititor - mai mult sau mai putin fidel - cu siguranta, am zis sa mai aberez putin pe aici. Numa' ca de cateva minute tot incerc sa gasesc un subiect, ca sa nu scriu iar o insiruire de chestii anapoda si sa nu iasa un amalgam de ceva-uri. Si tot de cateva minute bune citesc bloguri de care am cam devenit dependenta, ma straduiesc sa nu ii raspund urat lu' taica-miu care efectiv ma seaca cu proasta lui dispozitie care are ca repercursiuni punerea unor intrebari absolut stupide menite sa ma enerveze. Ei bine, way to go, dad...chiar reusesti! si...in tot ciclul asta de lucruri pe care le fac de cateva minute bune intra si asteptarea cosmeticianei care vine sa ma "defriseze".
Buuun..cred ca am gasit subiectul. "Defrisarea umana" - mai exact, epilatul. Cine l-a inventat, nu stiu...de unde a aparut conceptul asta cum ca femeile, pentru a fi atragatoare, trebuie sa aiba inlaturat fiecare firicel de pe mai toata suprafata corpului, nici asta nu stiu. Cert este ca in realitatea zilelor noastre, nu se mai poate trai fara asa ceva. Sau se poate trai, dar in momentul ala esti considerata dizgratioasa, poate chiar din neanderthal si automat esti exclusa din clasa buna si prospera a societatii.
Eu una, ma tot lipsesc de podoaba mea firiceasca de prin clasa a5a, cand am facut prima oara cunostinta cu un aparat de epilat. Dureros moment...un inceput al dracu de greu, ca toate inceputurile de altfel, dar pe mine m-a marcat de'a dreptu' pur si simplu. Isi cumparase o prietena de familie aparatul de mutilat si s-a gandit sa vina cu fetita ei pe la noi si sa ne invete pe amandoua ce inseamna sa ramai fara par. Si ne-a invatat. Si am strans perna in brate, am muscat din ea, mi-au dat lacrimile. Perisorul meu virgin era pentru prima oara smuls din ale sale radacini. Vai, vai, vai..ce durere! Eh...ulterior am descoperit ceara, care desi este tot o metoda dureroasa, este cea mai eficienta pentru firul meu de par sanatos ce nu a fost niciodata combatut de creme, lama sau alte alternative.
[later]
Ei bine, acum este a doua zi dupa ce am scris chestiile de mai sus. Nu am mai apucat sa termin insemnarea pentru ca a venit cosmeticiana si am intrerupt orice alta activitate. M-am dus la "defrisat". Am zis totusi sa termin de scris postul asta, pentru ca s-a salvat bietul de el in schite.
Mda...am suferit si ieri cum am suferit si alta data si cum multe alte femei (dar si unii barbati) sufera in fiecare zi atunci cand au parte de acest dureros tratament. Si, ca de fiecare data cand te afli la ananghie, incerci sa faci haz de necaz, am facut si eu, ca deh...Si uite asa in timp ce eram in plina depilare, am inceput sa injur toti mosii si stramosii care au inventat aceasta activitate si am inceput sa aberez despre ce ar fi fost daca nu ar fi existat moda asta a picioarelor fine si stralucitoare. Ei bine, atunci ar fi existat sampoane pentru parul de pe picioare...poate chiar diferite coafuri pentru acesta. Femeia care avea cel mai mult si mai sanatos par de pe picioare [si nu numai] ar fi fost cea mai apreciata, mediatizata, recunoscuta si ar fi fost diva tuturor.
Eee...dar uite ca nu e asa. Traim in secolul XXI, si...chiar daca ne chinuim noi putin, revenim la vorba din popor: sufera baba la frumusete....ca parca da asa bine cand vezi un piciorus frumos, catifelat fara alte "accesorii naturale" care sa il impodobeasca.
Cam atat pentru postul asta dedicat defrisarii umane...am in fata acum o crema "Lotiune de corp Orez&Lotus" - piele fina si stralucitor de frumoasa...ma duc sa ma dau cu ea, ca sa fiu glamorous si shiny.
Buh-bye!
Si uite ca azi, cand stiu ca am si eu un cititor - mai mult sau mai putin fidel - cu siguranta, am zis sa mai aberez putin pe aici. Numa' ca de cateva minute tot incerc sa gasesc un subiect, ca sa nu scriu iar o insiruire de chestii anapoda si sa nu iasa un amalgam de ceva-uri. Si tot de cateva minute bune citesc bloguri de care am cam devenit dependenta, ma straduiesc sa nu ii raspund urat lu' taica-miu care efectiv ma seaca cu proasta lui dispozitie care are ca repercursiuni punerea unor intrebari absolut stupide menite sa ma enerveze. Ei bine, way to go, dad...chiar reusesti! si...in tot ciclul asta de lucruri pe care le fac de cateva minute bune intra si asteptarea cosmeticianei care vine sa ma "defriseze".
Buuun..cred ca am gasit subiectul. "Defrisarea umana" - mai exact, epilatul. Cine l-a inventat, nu stiu...de unde a aparut conceptul asta cum ca femeile, pentru a fi atragatoare, trebuie sa aiba inlaturat fiecare firicel de pe mai toata suprafata corpului, nici asta nu stiu. Cert este ca in realitatea zilelor noastre, nu se mai poate trai fara asa ceva. Sau se poate trai, dar in momentul ala esti considerata dizgratioasa, poate chiar din neanderthal si automat esti exclusa din clasa buna si prospera a societatii.
Eu una, ma tot lipsesc de podoaba mea firiceasca de prin clasa a5a, cand am facut prima oara cunostinta cu un aparat de epilat. Dureros moment...un inceput al dracu de greu, ca toate inceputurile de altfel, dar pe mine m-a marcat de'a dreptu' pur si simplu. Isi cumparase o prietena de familie aparatul de mutilat si s-a gandit sa vina cu fetita ei pe la noi si sa ne invete pe amandoua ce inseamna sa ramai fara par. Si ne-a invatat. Si am strans perna in brate, am muscat din ea, mi-au dat lacrimile. Perisorul meu virgin era pentru prima oara smuls din ale sale radacini. Vai, vai, vai..ce durere! Eh...ulterior am descoperit ceara, care desi este tot o metoda dureroasa, este cea mai eficienta pentru firul meu de par sanatos ce nu a fost niciodata combatut de creme, lama sau alte alternative.
[later]
Ei bine, acum este a doua zi dupa ce am scris chestiile de mai sus. Nu am mai apucat sa termin insemnarea pentru ca a venit cosmeticiana si am intrerupt orice alta activitate. M-am dus la "defrisat". Am zis totusi sa termin de scris postul asta, pentru ca s-a salvat bietul de el in schite.
Mda...am suferit si ieri cum am suferit si alta data si cum multe alte femei (dar si unii barbati) sufera in fiecare zi atunci cand au parte de acest dureros tratament. Si, ca de fiecare data cand te afli la ananghie, incerci sa faci haz de necaz, am facut si eu, ca deh...Si uite asa in timp ce eram in plina depilare, am inceput sa injur toti mosii si stramosii care au inventat aceasta activitate si am inceput sa aberez despre ce ar fi fost daca nu ar fi existat moda asta a picioarelor fine si stralucitoare. Ei bine, atunci ar fi existat sampoane pentru parul de pe picioare...poate chiar diferite coafuri pentru acesta. Femeia care avea cel mai mult si mai sanatos par de pe picioare [si nu numai] ar fi fost cea mai apreciata, mediatizata, recunoscuta si ar fi fost diva tuturor.
Eee...dar uite ca nu e asa. Traim in secolul XXI, si...chiar daca ne chinuim noi putin, revenim la vorba din popor: sufera baba la frumusete....ca parca da asa bine cand vezi un piciorus frumos, catifelat fara alte "accesorii naturale" care sa il impodobeasca.
Cam atat pentru postul asta dedicat defrisarii umane...am in fata acum o crema "Lotiune de corp Orez&Lotus" - piele fina si stralucitor de frumoasa...ma duc sa ma dau cu ea, ca sa fiu glamorous si shiny.
Buh-bye!
luni, 14 aprilie 2008
lenea e peste tot...
Unde esti tu draga chef? De ce m-ai lasat singura...de ce m-ai abandonat? De ce ai trimis-o pe doamna lene pe capul meu?Stiai ca atunci cand vine, se intinde la vorba si nu vrea sa mai plece?
Oooof....caietele zac pe birou, pixul l-am desfacut, capacul zace undeva prin stanga iar pixul ceva mai la dreapta...si degeaba...ma uit pe geam, vad stropii de ploaie cum incep sa curga din ce in ce mai repede si mai apasator, si clar ma apuca deprimarea.
Si e o deprimare puturoasa...nu ma gandesc la zile negre si nici la amintiri frumoase...ma gandesc la ce o sa urmeze...si as vrea atat de mult, sa stau ore intregi cu ochii pe pereti, sa visez, sa imi imaginez...nu mai am rabdare!! Vreau sa vina mai repede, si totusi simt nevoia sa trag de timp cat mai mult...pentru ca nu vreau sa se termine anii astia :(
Cred ca cea mai mare frica a mea este sa imbatranesc. Si cred ca de fapt asta e frica tuturor...desi sunt momente in care iti doresti ca viata sa ti se termine, simti ca nu mai ai niciun rost, ca nimic nu iti mai merge bine si ca toate se intorc impotriva ta, tot reusesti sa treci peste momentele acelea si realizezi ca nu vrei sa se termine nimic. Si ca esti mereu la un continuu inceput. Se termina copilaria, incepe adolescenta. Se termina adolescenta, incepe maturitatea. Se termina maturitatea, incepe sclerozeala. Se termina sclerozalea, incepe batranetea. Odata cu batranetea vine si resemnarea. Se termina batranetea...incepe sfarsitul...care dureaza o eternitate. Si poate te intrebi ce rost mai are? Daca toate se termina..? Pai cred ca tocmai asta e rostul...incep si se termina. Acum depinde de fiecare dintre noi ce facem pe drumul dintre cele doua extremitati si daca reusim sa finisam totul cu bine.
Mmm...s-a oprit ploaia. M-a ascultat, draga de ea. Stiu ca o sa se intoarca...doar e incapatanata.
Poate ca ar trebui sa dau lenea afara pe usa...ce atata rasfat pe capul ei? Ma duc la treaba..pentru ca trebuie sa termin cu bine ce nici macar nu am inceput.
Pa-pa, lene!
Oooof....caietele zac pe birou, pixul l-am desfacut, capacul zace undeva prin stanga iar pixul ceva mai la dreapta...si degeaba...ma uit pe geam, vad stropii de ploaie cum incep sa curga din ce in ce mai repede si mai apasator, si clar ma apuca deprimarea.
Si e o deprimare puturoasa...nu ma gandesc la zile negre si nici la amintiri frumoase...ma gandesc la ce o sa urmeze...si as vrea atat de mult, sa stau ore intregi cu ochii pe pereti, sa visez, sa imi imaginez...nu mai am rabdare!! Vreau sa vina mai repede, si totusi simt nevoia sa trag de timp cat mai mult...pentru ca nu vreau sa se termine anii astia :(
Cred ca cea mai mare frica a mea este sa imbatranesc. Si cred ca de fapt asta e frica tuturor...desi sunt momente in care iti doresti ca viata sa ti se termine, simti ca nu mai ai niciun rost, ca nimic nu iti mai merge bine si ca toate se intorc impotriva ta, tot reusesti sa treci peste momentele acelea si realizezi ca nu vrei sa se termine nimic. Si ca esti mereu la un continuu inceput. Se termina copilaria, incepe adolescenta. Se termina adolescenta, incepe maturitatea. Se termina maturitatea, incepe sclerozeala. Se termina sclerozalea, incepe batranetea. Odata cu batranetea vine si resemnarea. Se termina batranetea...incepe sfarsitul...care dureaza o eternitate. Si poate te intrebi ce rost mai are? Daca toate se termina..? Pai cred ca tocmai asta e rostul...incep si se termina. Acum depinde de fiecare dintre noi ce facem pe drumul dintre cele doua extremitati si daca reusim sa finisam totul cu bine.
Mmm...s-a oprit ploaia. M-a ascultat, draga de ea. Stiu ca o sa se intoarca...doar e incapatanata.
Poate ca ar trebui sa dau lenea afara pe usa...ce atata rasfat pe capul ei? Ma duc la treaba..pentru ca trebuie sa termin cu bine ce nici macar nu am inceput.
Pa-pa, lene!
miercuri, 9 aprilie 2008
just another day in paradise :X
10 aprilie 2008. Hm....a fost o noapte nebuna. Iar acum este o dimineata dementa, o dimineata in care eu stau la calculatorul lu' teo, scriu pe blog, ea isi face tema la mate in bucatarie...iar noi doua impreuna, chiulim. De ce? Pentru ca a fost o noapte nebuna...clar...si acum nu mai suntem in stare de nimic.
Tin minte ca pe la inceputul semestrului II eram foarte pornita sa invat, chiar mi-am luat cativa de 10 in perioada aia, datorita sarguintei mele, numa' ca...nu m-a tinut mult. Cum a dat un pic soarele si floricelele au inceput sa apara, mintea mea a inceput si ea sa zboare prin alte parti, care numai catre scoala nu sunt directionate. Si nu stiu daca sa imi para rau, daca sa nu...in fond si la urma urmei cate vieti avem? Ok..nu e ca si cum nu as face chiar nimic in privinta scolii...doar ca si sistemul e de vina. Daca profii nu vin la ore, eu de ce as veni? Daca ei nu ne asculta, eu de ce as invata? Mmmm...mai e atat de putin din liceu si ma gandesc cu groaza la clipele in care tot ce traiesc acum vor fi doar niste amintiri...cele mai frumoase amintiri. Deja ma apuca tristetea cand ma gandesc cat de nostalgica voi fi peste nici 2 ani...
Ca sa nu ma apuce tristetea de tot, am inceput sa observ camera colegutzei mele. I-a iesit chiar mishto. Un lila cald predomina...peretii...aaa..ia uite peretii....2 sunt lila, doi sunt albi. Si se vede chiar fain. Perdelutza, cu dungi rare pe ea, acelasi lila dar in nuante diferite una cate una. Iiiii..si ia uite ce are pe pervaz, 2 maimutzoi...si multe lumanarele...ce culoare? mov! haha...iar intr-un coltz al camerei, la vedere in orice caz, e poza noastra inconjurata de toate cadourile de la mine :x. Sistemul audio, televizorul, patul ravasit, haine si ghiozdane aruncate...eee....sunt si ele pe aici...dovada noptii care tocmai a trecut.
E frumos sa ai prieteni...e frumos sa iti faci de cap cu ei, iar a doua zi sa trageti cat puteti ca sa faceti curat ca sa nu observe parintii ce odrasle demente au.
Cam atat...e frumos sa fi tanar :)
Tin minte ca pe la inceputul semestrului II eram foarte pornita sa invat, chiar mi-am luat cativa de 10 in perioada aia, datorita sarguintei mele, numa' ca...nu m-a tinut mult. Cum a dat un pic soarele si floricelele au inceput sa apara, mintea mea a inceput si ea sa zboare prin alte parti, care numai catre scoala nu sunt directionate. Si nu stiu daca sa imi para rau, daca sa nu...in fond si la urma urmei cate vieti avem? Ok..nu e ca si cum nu as face chiar nimic in privinta scolii...doar ca si sistemul e de vina. Daca profii nu vin la ore, eu de ce as veni? Daca ei nu ne asculta, eu de ce as invata? Mmmm...mai e atat de putin din liceu si ma gandesc cu groaza la clipele in care tot ce traiesc acum vor fi doar niste amintiri...cele mai frumoase amintiri. Deja ma apuca tristetea cand ma gandesc cat de nostalgica voi fi peste nici 2 ani...
Ca sa nu ma apuce tristetea de tot, am inceput sa observ camera colegutzei mele. I-a iesit chiar mishto. Un lila cald predomina...peretii...aaa..ia uite peretii....2 sunt lila, doi sunt albi. Si se vede chiar fain. Perdelutza, cu dungi rare pe ea, acelasi lila dar in nuante diferite una cate una. Iiiii..si ia uite ce are pe pervaz, 2 maimutzoi...si multe lumanarele...ce culoare? mov! haha...iar intr-un coltz al camerei, la vedere in orice caz, e poza noastra inconjurata de toate cadourile de la mine :x. Sistemul audio, televizorul, patul ravasit, haine si ghiozdane aruncate...eee....sunt si ele pe aici...dovada noptii care tocmai a trecut.
E frumos sa ai prieteni...e frumos sa iti faci de cap cu ei, iar a doua zi sa trageti cat puteti ca sa faceti curat ca sa nu observe parintii ce odrasle demente au.
Cam atat...e frumos sa fi tanar :)
luni, 7 aprilie 2008
indicatii in metrou
Nici nu am venit bine de la scoala si trebuie sa plec iar. suuuuper! am apucat sa imi fac ceva d'ale gurii, sa spal vasele, sa deschid calculatorul, sa citesc cateva bloguri si sa ma apuc un pic de scris,ca doar mai am fix 32 de minute pana plec. Unde? La germanaa...cursurile mele...dragele de ele. Nu a mai fost de o saptamana si ceva, ca deh s-a intamplat toata treaba cu summit-ul, intre timp a mai venit si sfarsitul celui de-al doilea modul, respectiv inceputul celui de-al treilea - pe care,apropo, azi mi-am amintit ca am uitat sa il platesc...thank god ca se mai poate plati pana pe 11. Nu stiu ce ma agit eu atat cu germana asta...simplul fapt ca imi place in primul rand ideea de a sti germana,si in al doilea rand speranta mea de a face masterul acolo,cred ca ma fac sa gandesc ca merita sa ma duc in fiecare luni si miercuri timp de 1 ora si jumate' sa ascult,sa vorbesc in limba lui goethe...poate ca daca as deschide cartile si caietele alea si in pretiosul meu timp liber, POATE ca atunci as reusi sa memorez ceva mai mult decat "hallo! meine name ist alexutza. ich wohne in romania" eh..dak stau sa ma gandesc, stiu mai multe...doar ca pe multe stiu doar sa le pronunt, nu sa le si scriu. Nevermind.
In alta ordine de idei, azi - in metrou, am realizat ca nu voi putea fi niciodata profesoara. Si cum de am ajuns la concluzia asta? Pai...in timp ce o ascultam pe o tanti vorbind la telefon cu un nene, probabil, care incerca sa ii explice cum sa ajunga intr-un anume loc, un punct de reper fiind gara Filaret (gara pe care biata femeie nu stiu daca a gasit-o deoarece, desi era imbracata respectabil, se vedea ca nu e din bucuresti intrucat tot repeta: da da, am inteles FIRARET..aa..da da..gata acum am inteles FIARET...s.a.m.d.).
Buun..asadar, in timp ce o ascultam eu pe tanti asta care tot primea indicatii, mi-a trecut prin mine incapacitatea mea de a indruma pe cineva undeva pe cea mai scurta cale posibila. Nu imi iese...niciodata...tot timpul am tendinta de a da mai multe detalii decat este nevoie, plus ca atunci cand stiu si chiar vreau sa ajut, incep sa vorbesc repede si dat fiind faptul ca sunt peltica - va dati seama ce iese.
Iar atunci, nu stiu cum si de ce, mi-a trecut prin cap cum ca un profesor ar trebui sa fie in stare sa dea indicatii intrucat un profesor ar trebui sa stie sa vorbeasca cat mai pe scurt, sa sintetizeze lucrurile despre care doreste sa povesteasca sau pe care vrea sa le predea. si atunci mi-au venit prin minte diferiti profesori pe care i-am avut de-a lungul anilor si incercam sa mi-i imaginez dand indicatii cuiva si...chiar eram foarte prinsa in gandurile mele, cand prin nu stiu ce minune am reusit sa vad Piata Sudului scris mare pe peretele ala de pe peron si grabita mi-am facut loc sa cobor.
Si tot ce gandeam in momentele alea era ca...nu voi putea fi niciodata un bun profesor, pentru ca...nu stiu sa dau indicatii.
Hm...ciudate rau conexiunile astea pe care creierul le face involuntar si inconstient...acum de exemplu mi-a venit in minte plaja din bulgaria...si NU ma intrebati de ce..pentru ca NU stiu.
S-a facut timpul sa plec la germana...haha...iar merg cu metroul...oare ce meserie voi descoperi ca nu o pot avea? I'll let you know :)
In alta ordine de idei, azi - in metrou, am realizat ca nu voi putea fi niciodata profesoara. Si cum de am ajuns la concluzia asta? Pai...in timp ce o ascultam pe o tanti vorbind la telefon cu un nene, probabil, care incerca sa ii explice cum sa ajunga intr-un anume loc, un punct de reper fiind gara Filaret (gara pe care biata femeie nu stiu daca a gasit-o deoarece, desi era imbracata respectabil, se vedea ca nu e din bucuresti intrucat tot repeta: da da, am inteles FIRARET..aa..da da..gata acum am inteles FIARET...s.a.m.d.).
Buun..asadar, in timp ce o ascultam eu pe tanti asta care tot primea indicatii, mi-a trecut prin mine incapacitatea mea de a indruma pe cineva undeva pe cea mai scurta cale posibila. Nu imi iese...niciodata...tot timpul am tendinta de a da mai multe detalii decat este nevoie, plus ca atunci cand stiu si chiar vreau sa ajut, incep sa vorbesc repede si dat fiind faptul ca sunt peltica - va dati seama ce iese.
Iar atunci, nu stiu cum si de ce, mi-a trecut prin cap cum ca un profesor ar trebui sa fie in stare sa dea indicatii intrucat un profesor ar trebui sa stie sa vorbeasca cat mai pe scurt, sa sintetizeze lucrurile despre care doreste sa povesteasca sau pe care vrea sa le predea. si atunci mi-au venit prin minte diferiti profesori pe care i-am avut de-a lungul anilor si incercam sa mi-i imaginez dand indicatii cuiva si...chiar eram foarte prinsa in gandurile mele, cand prin nu stiu ce minune am reusit sa vad Piata Sudului scris mare pe peretele ala de pe peron si grabita mi-am facut loc sa cobor.
Si tot ce gandeam in momentele alea era ca...nu voi putea fi niciodata un bun profesor, pentru ca...nu stiu sa dau indicatii.
Hm...ciudate rau conexiunile astea pe care creierul le face involuntar si inconstient...acum de exemplu mi-a venit in minte plaja din bulgaria...si NU ma intrebati de ce..pentru ca NU stiu.
S-a facut timpul sa plec la germana...haha...iar merg cu metroul...oare ce meserie voi descoperi ca nu o pot avea? I'll let you know :)
duminică, 6 aprilie 2008
viata bate filmul..sau...filmul bate viata?
Ok. Deci nu am mai avut rabdare de ceva vreme sa ma uit la un film intreg. Dar weekendul asta am fost a movie freak once again. Si nu imi pare rau. Stiu ca uitatul la televizor, statul cu ochii in calculator, folosirea microundelor, a fierbatorului de cafea, etc dauneaza mediului si duce la incalzirea globala, pentru ca mai nou asta ne avertizeaza toate revistele de moda such as cosmo, glamour, etc. Everyone's got wild, everyone's got green.
Eu nu sunt prea ecologista, desi as vrea sa fiu. Dar sa ma uit la filme mi s-a parut cel mai cul lucru ever weekendul asta. Pentru ca te mai detasezi un pic de realitate si vezi viata americanilor alora prosti, vezi viata cum ar trebui sa fie sau cum nu ar trebui sa fie, te gandesti ca ai vrea sa schimbi ceva ca sa "fit in" even though you are an outsider, dar pacat ca lucrurile raman doar in stadiul de gandit.
Nu pot sa imi dau seama din ce categorie fac parte. Dork, popular one, freak, dunno...sunt cate un pi c din fiecare. Dar viata in filme e atat de...bine definita. Fiecare e cu fiecare, toti lupta pentru categoria din care fac parte pentru ca intr-un final sa se reuneasca toti si sa ajunga la world peace.
Astfel de filme ma bine dispun, ma fac sa rad, ma fac sa imi dau seama ca in the real life nu putem fi asa no matter what.
Zi de zi ne luptam cu temerile noastre, cu principii si limite, cu restrictii...ne gandim cum sa facem lucrurile sa fie bine, poate unii dintre noi se gandesc cum sa ma actioneze ca sa fie impotriva sistemului si sa fie in centrul atentiei atunci cand se revolta si isi impun punctul de vedere prin metode inedite.
Nu stiu exact ce vreau sa scriu aici. nu stiu ce vreau sa scot in evidenta. Simt si eu nevoia sa ma exprim...si o fac in scris.
Sunt atat de constienta ca perioada asta este cea mai frumoasa, dar si cea mai ciudata prin care noi - adolescentii trecem. Si stiu ca este un cliseu, but is just real. Toti ne confruntam cu atatea probleme de personalitate, incercam sa descoperim cine suntem, cine vrem sa fim...ce ne dorim de la viata...carui grup vrem sa apartinem. Si avem sute de intrebari la care desi primim raspuns, tot nu le intelegem...iar multe raman fara raspuns.
Eu una sar dintr-o extrema in alta pe zi ce trece. Vreau sa fiu altcineva in fiecare zi, vreau sa apartin oricarui grup, chiar vreau sa get along with everybody, numai ca...stiu ca nu se poate. Si poate ca asta ma face sa gandesc atat de mult, sa actionez atat de putin...
Zilele astea chiar am realizat ca nu am avut niciodata o cearta adevarata cu cineva, in afara de parintii mei..cu care e normal sa ai astfel de certuri. Intotdeauna am lasat de la mine, am stiut sa aplanez conflictul, am cautat sa nu dau nastere la contradictii doar ca sa fie totul bine. Si ce am avut de castigat din asta? Ok, sunt placuta de toti [cel putin aparent] dar pe zi ce trece sunt tot mai confunza in ceea ce priveste scopul meu in viata, ce doresc sa fiu, sa fac, sa nu fac..
Mdea...is a pretty bulshit. I'll go and grab a snack...tre sa parasesc blogul si lumea in care m-am conectat coz real life is coming through....m-a sunat o prietena ca vine pe la mine..o prietena de la care nu mai stiu ce vreau, si nici ea nu stiu ce vrea de la mine..incercam doar sa mentinem prietenia vie...pentru ce? nu stiu...pentru cine? nu stiu..pentru noi i guess...sa avem senzatia ca we live between friends, desi asta nu ne face viata mai buna...din contra, o complica tot mai mult...
Funny day...funny thoughts...sunt curioasa ce o sa imi treaca prin minte peste cateva ore. I'll let you know :)
Eu nu sunt prea ecologista, desi as vrea sa fiu. Dar sa ma uit la filme mi s-a parut cel mai cul lucru ever weekendul asta. Pentru ca te mai detasezi un pic de realitate si vezi viata americanilor alora prosti, vezi viata cum ar trebui sa fie sau cum nu ar trebui sa fie, te gandesti ca ai vrea sa schimbi ceva ca sa "fit in" even though you are an outsider, dar pacat ca lucrurile raman doar in stadiul de gandit.
Nu pot sa imi dau seama din ce categorie fac parte. Dork, popular one, freak, dunno...sunt cate un pi c din fiecare. Dar viata in filme e atat de...bine definita. Fiecare e cu fiecare, toti lupta pentru categoria din care fac parte pentru ca intr-un final sa se reuneasca toti si sa ajunga la world peace.
Astfel de filme ma bine dispun, ma fac sa rad, ma fac sa imi dau seama ca in the real life nu putem fi asa no matter what.
Zi de zi ne luptam cu temerile noastre, cu principii si limite, cu restrictii...ne gandim cum sa facem lucrurile sa fie bine, poate unii dintre noi se gandesc cum sa ma actioneze ca sa fie impotriva sistemului si sa fie in centrul atentiei atunci cand se revolta si isi impun punctul de vedere prin metode inedite.
Nu stiu exact ce vreau sa scriu aici. nu stiu ce vreau sa scot in evidenta. Simt si eu nevoia sa ma exprim...si o fac in scris.
Sunt atat de constienta ca perioada asta este cea mai frumoasa, dar si cea mai ciudata prin care noi - adolescentii trecem. Si stiu ca este un cliseu, but is just real. Toti ne confruntam cu atatea probleme de personalitate, incercam sa descoperim cine suntem, cine vrem sa fim...ce ne dorim de la viata...carui grup vrem sa apartinem. Si avem sute de intrebari la care desi primim raspuns, tot nu le intelegem...iar multe raman fara raspuns.
Eu una sar dintr-o extrema in alta pe zi ce trece. Vreau sa fiu altcineva in fiecare zi, vreau sa apartin oricarui grup, chiar vreau sa get along with everybody, numai ca...stiu ca nu se poate. Si poate ca asta ma face sa gandesc atat de mult, sa actionez atat de putin...
Zilele astea chiar am realizat ca nu am avut niciodata o cearta adevarata cu cineva, in afara de parintii mei..cu care e normal sa ai astfel de certuri. Intotdeauna am lasat de la mine, am stiut sa aplanez conflictul, am cautat sa nu dau nastere la contradictii doar ca sa fie totul bine. Si ce am avut de castigat din asta? Ok, sunt placuta de toti [cel putin aparent] dar pe zi ce trece sunt tot mai confunza in ceea ce priveste scopul meu in viata, ce doresc sa fiu, sa fac, sa nu fac..
Mdea...is a pretty bulshit. I'll go and grab a snack...tre sa parasesc blogul si lumea in care m-am conectat coz real life is coming through....m-a sunat o prietena ca vine pe la mine..o prietena de la care nu mai stiu ce vreau, si nici ea nu stiu ce vrea de la mine..incercam doar sa mentinem prietenia vie...pentru ce? nu stiu...pentru cine? nu stiu..pentru noi i guess...sa avem senzatia ca we live between friends, desi asta nu ne face viata mai buna...din contra, o complica tot mai mult...
Funny day...funny thoughts...sunt curioasa ce o sa imi treaca prin minte peste cateva ore. I'll let you know :)
joi, 3 aprilie 2008
summit fericit!!
Gata. Mi s-a indeplinit dorinta. Mami a plecat la tzara, tati e la munca, eu sunt singura acasa...eu lady, dezordinea pe care trebuie sa o ordonez si carnitza pe care trebuie sa i-o fac lu' lady.
Nu am de prea multe ori ocazia sa fiu singura atat de mult timp si ma incearca un sentiment de libertate, dar totodata si unul de responsabilitate, pentru ca orice as face vreau sa demonstrez ca sunt capabila si sa nu-i dezamagesc. Hm...o sa iasa,TREBUIE sa imi iasa.
Bun. After all, nu a fost chiar asa de ratata saptamana asta. Si nici pe viitor nu se anunta a fi, chiar daca vremea de afara nu e tocmai extraordinara pentru ca nu e soare, macar nu ploua. Ceea ce e bine...ma face sa fiu optimista, intr-un fel sau altul.
Aseara, am fost intr-un parculetz de copii cu niste retardati [adorabili de altfel] si eu m-am dat doar in leagan, but the rest of them..au luat la rand fiecare calutz de mare, pestisor si bara de pompier...haha...asta m-a facut sa realizez inca o data de ce nu rezista parculetzele astea pentru copii, care acum - de cand campania cu inimaroiu - s-au inmultit de mama mama...serios, ar trebui sa faca parculetze pentru copii mai mari - gen noi - mai rezistente, mai cretine si in numar mai mare...pentru ca berceni-ul [si nu numai] este impanzit de copii mari, care trebuie sa isi consume energia intr-un fel sau altul.
In alta ordine de idei, stau si ma gandesc ca azi trebuie sa ajung la piata victoriei. Hm...iar taica'miu, paranoia si cu dorinta de a ma tachina ma tot freaca la creier ca poate dau peste vreun grup de anarhisti care vor starni o manifestatie fix cand trec eu pe acolo si poate intru in card cu ei vrand-nevrand si ma trezesc cu vreun bocanc in cap, un ciomag dupa ceafa sau de ce nu un glonte in cap de la lunetisti :)) eh...sau poate doar va trebui sa am buletinul la mine ca sa ma legitimez, in caz ca domnii politai vor considera fatza mea suspecta cu acea privire dubioasa de copil inocent..hehe..we shall see...sper sa ajung intreaga diseara acasa, pentru ca am planuri maretze. SI anume sa ies cu rolele pe seara pe strazile golutze ale centrului. Ma rog sa nu ploua...ca vreau sa flu flu pe ale mele dragi patine cu rotile :d as they used to be called.
Pana una alta cred ca ma duc sa ma apuc de obligatiile mele de casnica...acum cat ma mustra o oarecare constiinta si sunt dispusa sa fac ceva. Nu stiu cat dureaza starea asta, so i better go sa fiu sigura ca nu dispare si las totul vraishte.
So this is it, sper sa ajung intreaga diseara acasa sa apuc sa mai scriu pe aici si sa relatez detalii din miezul problemei - pentru ca piata victoriei, vis-a-vis de guvern, in mijlocul summitului, e fix un camp de bataie...gata - la razboi, inapoi..la placinte, inainte! [not really ca tin regim]...gataaa!! am plecat la curatenie!
Nu am de prea multe ori ocazia sa fiu singura atat de mult timp si ma incearca un sentiment de libertate, dar totodata si unul de responsabilitate, pentru ca orice as face vreau sa demonstrez ca sunt capabila si sa nu-i dezamagesc. Hm...o sa iasa,TREBUIE sa imi iasa.
Bun. After all, nu a fost chiar asa de ratata saptamana asta. Si nici pe viitor nu se anunta a fi, chiar daca vremea de afara nu e tocmai extraordinara pentru ca nu e soare, macar nu ploua. Ceea ce e bine...ma face sa fiu optimista, intr-un fel sau altul.
Aseara, am fost intr-un parculetz de copii cu niste retardati [adorabili de altfel] si eu m-am dat doar in leagan, but the rest of them..au luat la rand fiecare calutz de mare, pestisor si bara de pompier...haha...asta m-a facut sa realizez inca o data de ce nu rezista parculetzele astea pentru copii, care acum - de cand campania cu inimaroiu - s-au inmultit de mama mama...serios, ar trebui sa faca parculetze pentru copii mai mari - gen noi - mai rezistente, mai cretine si in numar mai mare...pentru ca berceni-ul [si nu numai] este impanzit de copii mari, care trebuie sa isi consume energia intr-un fel sau altul.
In alta ordine de idei, stau si ma gandesc ca azi trebuie sa ajung la piata victoriei. Hm...iar taica'miu, paranoia si cu dorinta de a ma tachina ma tot freaca la creier ca poate dau peste vreun grup de anarhisti care vor starni o manifestatie fix cand trec eu pe acolo si poate intru in card cu ei vrand-nevrand si ma trezesc cu vreun bocanc in cap, un ciomag dupa ceafa sau de ce nu un glonte in cap de la lunetisti :)) eh...sau poate doar va trebui sa am buletinul la mine ca sa ma legitimez, in caz ca domnii politai vor considera fatza mea suspecta cu acea privire dubioasa de copil inocent..hehe..we shall see...sper sa ajung intreaga diseara acasa, pentru ca am planuri maretze. SI anume sa ies cu rolele pe seara pe strazile golutze ale centrului. Ma rog sa nu ploua...ca vreau sa flu flu pe ale mele dragi patine cu rotile :d as they used to be called.
Pana una alta cred ca ma duc sa ma apuc de obligatiile mele de casnica...acum cat ma mustra o oarecare constiinta si sunt dispusa sa fac ceva. Nu stiu cat dureaza starea asta, so i better go sa fiu sigura ca nu dispare si las totul vraishte.
So this is it, sper sa ajung intreaga diseara acasa sa apuc sa mai scriu pe aici si sa relatez detalii din miezul problemei - pentru ca piata victoriei, vis-a-vis de guvern, in mijlocul summitului, e fix un camp de bataie...gata - la razboi, inapoi..la placinte, inainte! [not really ca tin regim]...gataaa!! am plecat la curatenie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
