Parampam

Cand ma fac mare, vreau sa fiu LIBER! [parca asa suna o reclama acum ceva timp]

Si eu cand ma fac mare vreau sa fiu libera...dar altfel de libera decat sunt acum...acum sunt libera pentru ca pot intra in casa la ore tarzii, pentru ca ai mei sunt de treaba si ma lasa mai peste tot, sunt libera pentru ca depind de ei, ei au incredere in mine si de aici rezulta libertatea.

Vreau sa fiu libera de orice constrangere, sa fiu libera in gandire, sa fiu libera sa iau propriile decizii, sa fiu libera sa cunosc viata.

Detest ipocrizia, superficialitatea, prostia...ii detest pe cei care judeca fara sa justifice, critica fara sa gandeasca, nu gandesc dar nici cei care gandesc prea mult nu ma incanta. Ii urasc pe cei care nu stiu sa ierte, nu stiu sa treaca peste ce-a fost, sa priveasca in viitor, sa fie optimisti, increzatori si binevoitori.

Am un prieten tare drag care intr-un timp foarte scurt a trecut de la o extrema la cealalta in ceea ce priveste modul lui de viata, de gandire, de a se distra, de a privi in jur, de a aprecia lucruriel. Si totul e bine..din ce in ce mai bine. Si nu inteleg de ce multi din cei care il inconjoara si pe care ii considera prieteni, il judeca acum, il considera un ciudat si nu ii accepta schimbarea. Ah, e atat de frustrant sa vad lucrurile astea petrecandu-se in jurul meu, si ma doare aproape fizic sa le observ pentru ca totul se intampla printre cei cu care am crescut si de care am fost alaturi o viata intreaga.

Si mai am o prietena draga...foarte draga...care insa, a luat-o in sens invers. De ceva vreme merge pe contransens in continuu si desi a fost avertizata de nenumarate ori, nu continua sa se potoleasca. Mi-e greu sa o vad ca a crescut, ca a devenit matura, dar nu in ceea ce trebuia. Poate ca e mult prea sensibila, naiva, neincrezatoare pentru tot ce se intampla in jurul ei. Mi se pare efectiv inadmisibil sa o vad asa, sa o vad cum se distruge pe zi ce trece tot mai mult, cum pierde tot ce are in jur, pentru ce? Ceva ce nu merita..ceva ce nu are nici un viitor...nici un prezent...nici un trecut...nimic solid, nimic ce sa ii aduca satisfactii majore. Si poate ca cea mai grea pedeapsa ar fi sa ma indepartez de ea, sa o ignor - ma iubeste enorm, si cred ca ar durea-o - dar...oare s-ar schimba? ar reveni la ceea ce era inainte? o fata vesela, optimista, carismatica, nebuna, ambitioasa...dar nu pot sa o las...desi m-am indepartat, desi nu am mai putut fi la fel cu ea - oricat de mult as vrea, atunci cand dau si nu mi se da inapoi, am tendinta sa bat in retragere - de tot nu pot sa renunt..nu pot sa o las..trebuie sa ii fiu alaturi...of..

Schimbarea amandurora - atat cea in bine, cat si cea in rau - intampina aceeasi greutate: societatea. Societatea, careia spuneam ca ii multumesc...cum sa ii multumesti cand vezi in ce i-a transformat pe oameni? In fiinte lipsite de sentimente, de bunatate, de...nu stiu...Prea mult egoism, prea multa falsitate, lasitate, teama de a infrunta greutatile vietii - care totusi sunt o nimica toata pe langa ce au indurat altii inaintea noastra sau chiar pe langa ce indura anumiti oameni astazi.

Astazi sunt suparata pe societate, dar sunt fericita pentru ca traiesc [::cartea aia "am trait atat de putin" ma face sa fiu totusi recunoscatoare pentru ceea ce am EU, dar ma si intristeaza pentru ca ma face sa ma gandesc la ce au ALTII si nu stiu sa fie recunoscatori:::]

Parampam...cam atat am avut de spus.