Foame in Bucuresti...si un catzel sarbatorit :)

Dupa cateva zile bune de stat cu ochii holbati in fata celui care mi-a dat dureri de cap si mi-a facut ochii sa se inroseasca pana mi-am pus ochelari de protectie, m-am hotarat sa iau atitudine. Cu ochii holbati si gura usor intredeschisa mai stateam si alta data in fata calculatorului, dar de data asta lumea virtuala a pus monopol pe mine, iar bloggingul mi s-a infatisat ca un viciu...iar cum viciile sunt mai nou pasiunea mea, i had to be part of this one too.
Asa ca m-am pus pe treaba...creati blog, ta-ra-nam, parampam si dupa nenumarate variante de "nume de afisare", "adrese url" etc, tot la cele mai simple am ajuns...ca doar asa mi se intampla mereu...e ca atunci cand vezi o pereche frumoasa de pantaloni in primul magazin in care ai intrat, dar nu ii iei...stai, te mai uiti, te mai invarti 10 nopti si 10 zile pentru ca pana la urma..tot la ei sa te intorci.
Eh...mistere inca neelucidate ale chestiei asteia ce poarta numele de viata...
Cat despre poza, nu am apucat sa pun decat una...cu iubirea mea cea mica, o catzelusha de 9 ani pentru care am plans si m-am milogit zile intregi, dar careia i-am devenit stapana pana la urma si dupa 8 ani, 10 luni si vreo 2 saptamani in care mi-ai scos peri albi in cel mai adorabil mod cu putinta, iti urez LA MULTI ANI, draga Lady!
Trecand peste acest mic moment aniversar,tin sa va aduc la cunostinta ca....mi-e foame! Si nah...lenea-i mare, fudulia nu mai spun..asadar, tinand cont de ora tarzie si intentia mea de a fi o domnisoara respectabila ce da bine pe sezlong in toiul verii calduroase ce se anunta a fi, mi-am dat seama ca cel mai potrivit lucru ar fi sa incep sa mananc cuvinte. Evrika!
Pana alta, ar cazul sa viata mea cea de zilele [fac o mica pauza de la mancat cuvinte...se digera cam greu..si nici macar nu tin de foame..mai astept putin].
Intr-un plin gropi trait o intreaga...de 18 duc mult putin linistit in oras candva Paris.

Ok...nu merge chestia asta...puteti sa incercati, dar va spun eu...cuvintele NU tin de foame..o iau de la capat:

Pana una alta, ar fi cazul sa prezint viata mea cea de toate zilele .
Intr-un Bucuresti plin de gropi am trait o viata intreaga...de aproape18 ani duc un trai mai mult sau mai putin linistit in acest oras denumit candva micul Paris.
Candva. Demult. Foarte demult.
Si credeti-ma, dragi ardeleni, moldoveni, olteni, si ce alte natii mai sunteti pe aici, ca e tare trist. Am tot citit bloguri scrise de persoane stabilite in Bucuresti de la o anumita varsta...persoanele respective provenind din zone precum Ardealul - pe care eu, personal, il ador - si acele persoane DEJA sunt oripilate, supra saturate, hyper enervate de imbulzeala, galagia, cocalarismul, prostia, nesimtirea, superficialitatea, etc etc, ce domnesc in aceasta metropola arhi-poluata. Ei bine, eu ma confrunt cu asta de o viata intreaga.
Si desi pare ca ma plang, nu o fac. Pentru ca mi-s dragi anumite aspecte ale capitalei mele...si aspectele astea depasesc aglomeratia din ratb, din trafic, muncitorii de pe strazi care nu stiu altceva decat sa scoate niste onomatopee standard, devenite deja tipice: "hey, pissi [whistle whistle] nu ma iei si pe mine cu tine", s.a., babele si mosii care comenteaza daca nu le cedezi locul in autobuz si nu isi cer scuze daca te lovesc, calca sau cine stie ce alte minunatii mai fac, tiganii de la piata sudului care fura telefoane jmekere si pe urma toata ziua buna ziua striga in gura mare: "telefoane, cartele, incarcatoare avem, telefoane, cartele!"...ehehe...si cate si mai cate.
Dar pofta de viata a oamenilor ce ma inconjoara, entuziasmul si elanul cu care pornesc in viata...multitudinea de exemple pozitive si negative pe care le intalnesc zilnic...varietatea de personalitati si caractere numai bune de analizat disponibile...la fel de multe precum numarul de magazine atat cu preturi exorbitante, cat si pentru cei mai de doamne ajuta...toate astea ma fac oarecum sa ma mandresc cu ce am avut ocazia sa vad, sa aud, sa cunosc intr-un timp atat de scurt...si desi mai toti il urasc si il doresc ras de pe suprafatza pamantului, eu il iubesc...pentru ca in el se afla Lady, mami, tati, colegii mei, prietenii mei, in el se afla spitalul in care m-am nascut, gradinita in care am pupat primul baiat pe gura, scoala generala in care eram atat de pampaloaica, liceul care m-a schimbat enorm si continua sa o faca...si mai sunt inca alte 1000 de motive pentru care nu as da Bucurestiul pentru nici un alt oras din lume [cel putin in momentul de fatza].
Eee...dar gata...ca deja l-am laudat prea mult...
Si totusi e bine...ca a mai trecut foamea....dar somnul...tot nu a venit.
Sunt fenomen, ma jur. Ma trezesc zilnic la 6 dimineata [mai putin sambata si duminica, cand oricum dorm mai putin decat in timpul saptamanii..si daca se mai intampla sa "imi fac si de cap' e clar], nu apuc sa dorm niciodata la pranz [desi mereu cand plec de la scoala spun ca abia astept sa ajung acasa sa ma culc], alerg in parc aproape zilnic, am cursuri[deutsch], meditatii - si desi toate astea sunt activitati ce in mod normal solicita organismul uman si il imping catre un somn d'ala nesimtit, pe mine ma apuca 1-2 noaptea lejer in fatza calculatorului... Citind.Ascultand.Citind .Vorbind. Citind.Razand. Jucandu-ma.Si lista continua........
Ce inseamna domne sa fi tanar...acum cat m-o mai tine si pe mine..Si totusi..trebuie sa ma gandesc la ziua de maine...CUM? CUM sa am matematica, matematica, matematica, fizica, fizica, chimie, chimie...ar trebui sa fie interzis un asemenea orar, and i really mean it...nebunie curata...asa ca ar cam trebui sa ma bag in pat, sa incerc sa dorm, sa...nu stiu...ca parca nu vreau sa vina ziua de maine, dar...tre s-o fac si p'asta.
Noapte buna dear ones si LA MULTI ANI inca o data, catzelusha mea draga!