Cand mama-i plecata de acasa, fetita se gandeste ca-i pasa...:)

Profit de putinele clipe ramase de singuratate...de liniste...ca sa imi mai vars amarul putin.

Am incercat din rasputeri ca azi sa fiu o fata harnica...chiar m-am straduit...am spalat vasele, mi-am facut patul, am strans hainele imprastiate pe scaune [si le-am aruncat in sifonier, dar nu se pune], am mai cules o scama, am suflat un firicel de praf...si cam atat.

Si tot nu am fost harnica indeajuns...pentru ca asta fac aproape zilnic, numai ca nimeni nu aprecieaza micile eforturi pe care le depun in privinta asta. Nu mi-e felu', domne, ce sa fac?!? daca asa am fost obisnuita, asa m-au dresat de mica - sa faca ei totul in locul meu cand vine vorba de curatenie - acum degeaba au asteptari sa devin peste noapte nevasta lui Mister Proper...nu pot, nu vreau, nu-mi place, nu e bine, dar n-am ce face...si ce ma zgarie pe bibilica cel mai rau este faptul ca atunci cand incepe o cearta intre mine si a mea mamica, in special [pe care o consider minunata si o ador, dar care ma exaspereaza uneori] oricare ar fi subiectul discutiei, totul degeneraza pentru a ajunge tot la firea mea atat de dezordonata si indiferenta in ceea ce priveste mustruluitul in casa. Sambata, cand e curatenia aia mare, ma mai bag si eu...in ultima vreme m-am bagat mereu..mai un aspirator, mai un spalat pe jos...din cand in cand si un spalat de geamuri plus stersul prafului, evident...Noroc cu tata, care pune capat mai tot timpul scanteielor ce ies intre mine si femeia ce mi-a dat viata cu vestita replica "Conflict de generatii...ne amintim, uitam, observam si ne adaptam"...si dupa tot of-ul varsat, lucrurile revin la normal - veselie, intelegere si armonie - pana la o urmatoare disputa iscata din diverse motive dar care este imposibil sa nu ajunga si la acest mare stres implantat in creierul mamicii mele - iubitoare de ordine si stralucirea ficarui lucru ce poate straluci intr-o casa.

Si ca tot veni vorba de mama, ajung la o concluzie trasa de multi altii inaintea mea, dar care m-a luminat si pe mine de curand. E in zadar sa incerci sa multumesti o mama pe deplin - oricat de "cul" , indulgenta, friendly, necrizata, rabdatoare si open-minded ar fi ea...tot exista mici chichitze cu care ii place sa te cicaleasca si sa iti omoare incetul cu incetul putinii neuroni ramasi in urma confruntarii cu prostia omeneasca din jur. In ceea ce o priveste pe a mea tutoare, la care m-am referit si in randurile de mai sus, stiu ca marea ei dorinta este sa ma vada un om realizat, care sa poata spune ca isi traieste viata din plin si se bucura de ea...dar nici nu ma lasa sa ma desprind de sufletul ei...e geloasa, e usor posesiva, speriata ca ma indepartez de ea...dar nu stiu cum sa o fac sa inteleaga ca NU SE INTAMPLA asta...e poate cea mai buna prietena a mea, dar totusi e MAMA...nu pot vorbi cu ea despre fanteziile mele, despre temerile mele, despre lucrurile pe care este firesc sa le ascunzi de parinti, despre ultimele filme aparute, despre discografia de la paramore sau multe altele...1. Pentru ca nu ii sta ei gandul la asa ceva [in ceea ce priveste ultimele lucruri] si 2. Pentru ca s-ar soca, ar intriga-o sau poate ar putea chiar sa o doara [primele categorii enumerate]

E greu de acceptat pentru ea, dar este realitatea. Azi este o alta lume, o alta gandire si alte principii pe care trebuie sa te bazezi ca sa ajungi o persoana realizata care sa poata totusi sa afirme ca a gustat si din placerile vietii...mai mult sau mai putin.

Eh...o dreg eu si de data asta...imi vad de treaba mea, nu o las sa se indeparteze de mine si usor usor o fac sa ma lase sa ma desprind de la pieptul ei, unde desi este foarte bine, mi-am dat seama ca nu ma mai incadrez...mi s-au schimbat perspectivele, conceptiile, trairile si...cred ca e un lucru destul de normal. Trebuie sa inteleaga si ea asta..nu...de fapt nu...ca de inteles a inteles de mult..trebuie sa accepte.Sa accepte sa nu ma mai tina ca pe un glob de sticla care este inconjurat de o aura de perfectiune...pentru ca ma pot sparge la fel de usor daca nu dau singura piept cu ceea ce viata presupune cu adevarat.

Hm...asta a fost o insemnare feelingoasa dupa ce am avut o cearta cu fiinta mea draga si mult iubita. Cand ma gandesc la ea, uit de toate draciile care mi se intampla si ma gandesc doar sa nu o fac sa sufere, pentru ca nu asta vreau...si imi doresc sa fie mandra de mine in continuare...Of...

Conflict de generatii...ne amintim, uitam, observam si ne adaptam - just the perfect solution

Love you, mom