ani de liceu...

Mai sunt 12 saptamani de scoala...si in ritmul in care au inceput sa treaca zilele, mi-e groaza sa ma gandesc ca mai am atat de putin...vreau sa vina vacanta de vara, vreau sa vina VARA, ziua mea, sa plec in grecia, sa ma bronzez, sa ma distrez...dar...nu vreau sa se termine liceul :(. Stiu ca mai am inca 1 an...dar..tot nu vreau sa se termine.

Liceul a insemnat si continua sa insemne foarte mult pentru mine...liceul a fost locul in care am vazut ce inseamna sa fi bun, sa fi rau, sa fi nebun, sa fi cuminte, sa fi naiv, sa fi egoist, sa fi solidar, sa fi individualist...multe din aspectele vietii le-am regasit in "mormantul tineretii mele".

Clasa mea nu este una unita...ba chiar suntem foarte dezbinati. Inca de la inceputul clasei a9a s-au format grupuri si in interiorul acelori grupuri grupuletze, si tot asa...dar asta strict legat de activitatile din afara scolii sau din cat de des ies unii afara la tigara...In curtea scolii, la un fum se pot lega multe prietenii...dar e pacat ca sunt prea putini cei care ies afara doar de dragul de a sta cu ceilalti, restul sunt parca intr-o alta tabara. Ideea e ca in clasa la mine nu s-au iscat niciodata conflicte intre grupulete, cei mai multi se ignora, cred k sunt persoane care nu si-au zis nici macar "buna" de luni de zile...

Dar eu...eu ii iubesc pe toti...eu ma inteleg bine cu toti...si sunt constienta ca am cunoscut atat de putin din fiecare....si mi-as dori sa ii cunosc mai mult, sa ma apropii de ei mai mult....pentru ca la fel s-a petrecut si in generala. Am descoperit dupa 1-2 ani de cand nu mai eram in aceeasi clasa, cat de multe lucruri am in comun cu cate o fosta colega, iar Oana, cea mai buna prietena a mea se incadreaza lejer in categoria asta. Pana in clasa a8a faceam parte din "grupuri" diferite, iar incepand cu clasa a 9a- cand nu mai erau ceilalti care sa ne influenteze - am realizat cat de mult ne potrivim in ceea ce priveste conceptul de prietenie...si continuam sa fim good friends.

Am spus ca nu vreau sa mai fac greseala asta...dar o fac..si imi dau seama de asta...numai ca...conjunctura nu imi permite sa fiu altfel.

Voi ramane atat de apropiata pe cat pot fi...

Azi, Geek [aka Cristina] - tocilara clasei noastre [o fata pasionata de matematica, fara prea multe posibilitati materiale, simpla, naiva, inchisa in ea, roseste mereu, zambeste tot timpul cand o rugam ceva] m-a ajutat la niste exercitii de la tema la mate...am rugat-o, mi-a afisat un zambet sincer si nu m-a refuzat, ca de fiecare data. Si am simtit nevoia sa ii multumesc mai mult decat prin intermediul unor simple vorbe...

Si i-am scris...nu e mare lucru, dar sunt sigura ca pentru ea a insemnat ceva....I-am scris pe o agenda pe care o lasase din greseala la mine pe banca:

"Multumim Cristina ca faci parte din clasa noastra...multumim ca ne scoti mereu din belele, ca rosesti mereu cand esti concentrata, cand ne raspunzi mereu cu un zambet sincer orice intrebare ti-am pune. Te iubim, in felul nostru pueril si stangaci.
Cu drag, colegii tai"

ce i-am scris de fapt a fost putin mai complex si mai frumos formulat, dar ideea e cuprinsa si in fragmentul de mai sus. Dupa ce a citit, s-a inrosit, a venit la mine si m-a pupat si mi-a spus ca probabil sunt singura din clasa care o aprecieaza...si i-am spus ca nu e adevarat, ca eu sunt singura care nu se sfieste sa o spuna si sa o arate...

Si m-am simtit mai bine...ceva mai impacata :)

Ah, ar fi atat de multe de spus despre colegii mei....sau macar despre fiecare grup...fiecare are ceva unic, ceva...deosebit...si chiar ma simt foarte atasata de ei, intr-un fel sau altul...

Si nu vreau sa se termine liceul...:-<

Love you, guys!