Total lipsit de noima

De ceva vreme am zis ca trebuie sa mai scriu si aici cate ceva. Now the time has come.
Nu am ignorat complet blogurile, adica am continuat sa citesc favoritele, plus ca mi-am mai aruncat din cand in cand ochii si peste ce am mai scris eu, dar hai sa zicem ca mi-a fost prea lene sa scriu ceva nou. Desi jurnalul meu are cateva file bune la activ din iulie si pana acum.
S-au intamplat multe. Foarte multe. Viata mea s-a schimbat la 180 de grade din anumite puncte de vedere.
Ultima oara eram super dezamagita de sistemul romanesc de invatatamant, de bacalaureatul peste care tocmai trecusem si eram super stresata ca se apropia admiterea. Am trecut de frustrarea cu 8.98, m-am obisnuit cu ideea, mai ales cand m-am vazut intrata acolo unde imi doream. Mhm. The mighty Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza". Acum sunt gaboritza, jandarmerita mai exact, cel mai mult timp din septembrie si pana acum mi l-am petrecut in institutia aia, intrucat stau incazarmata acolo in timpul saptamanii. In luna ianuarie am avut sesiunea, adica am stat acasa si am invatat, m-am dus numai la examene acolo, iar luna aceasta sunt in practica, ceea ce inseamna ca iarasi stau acasa.
E bine.
Ce am facut eu in lunile petrecute la academie? Paaai, am cunoscut foarte multe persoane noi, am vazut, facut si gandit multe lucruri noi. Mi-am dat seama de multe si bine...foarte multe nu pot sa spun, pentru ca cica e top secret ce fac eu pe acolo :)) Da, da. Sa zicem mai bine ca nu am chef sa relatez toate peripetiile. Pot spune doar ca m-am ales cu cativa prieteni noi, de care ma simt foarte atasata si totodata am avut ocazia sa vad o parte mai intunecata a vietii, ca sa zic asa. Viata nu e roz, nu e nici verde cum ziceam in alt post, acum e alba. E foarte multa zapada afara. Iarna asta ma streseaza la culme. Vreau sa inceteze, dar se pare ca ea nu vrea si nici sa asculte de mine nu are chef. Asa ca trebuie sa ma conformez.
Hmmm...in alta ordine de idei, m-am apucat si eu de scris aici intr-o zi in care cheful meu tinde undeva spre 0. Sunt plictisita, sunt melancolica, nostalgica, vreau o schimbare in viata mea, dar nu stiu ce fel de schimbare. Adica asa in mare stiu, numai ca nu stiu ce sa fac ca sa vina schimbarea asta.
Ca sa nu zica lumea care ma citeste ocazional ca este o postare intr-un blog total lipsit de...nu stiu..originalitate, interes, entuziasm, etc, o sa va povestesc ce am facut ieri.
Dupa ce foarte multe zile am stat in casa, facand mai nimic, am decis sa ies si eu in mall cu niste prieteni sa mancam o pizza si sa vedem un film. Trebuie sa recunosc ca mi-am ales o zi perfecta de iesit afara. Nemaipomenita chiar. Nici nu am pasit bine afara din scara, ca ma si intampina un vant nevoie mare. Vajaia din toate partile si in toate directiile. M-am uitat in stanga, dreapta, fata, spate si ce vedeam? Alb, foarte mult alb. Injurand in mintea mea ca mi-am gasit o zi perfecta pentru iesit afara, am continuat si am mers pe trotuar, ca un om civilizat. Numai ca trotuarul era total dezapezit, cu troiene de imi ajungeau pana la genunchi. Suuuper. Cativa rataciti pe la ora aia, mergeau si ei pe strada ca oamenii inteligenti. Pe strada as in strada aia pe care circula masinile. Si care era ceva mai dezapezita decat trotuarul pe care civilizata de mine a decis sa mearga. Mda. Vreo 30m cred ca a trebuit sa parcurg. 30m in care in mintea mea se ingramadeau cele mai variate injuraturi si ofense la adresa scumpului anotimp. Bun. Am trecut si peste asta. Cand am ajuns la metrou, atomosfera s-a incalzit. La propriu. Acolo ma simteam chiar bine. M-am intalnit cu tovarasii mei si ne-am indreptat frumusel catre Afi. De la metrou si pana la maiestuoasa cladire iar vant, iar vajaieli, iar injuraturi alergand prin mintea mea. Am ajuns si acolo. Ne-am dus la o pizzerie, uite ca nu mai stiu cum ii zice, dar in orice caz era una cu preturi piperate. Asa ca ne asteptam ca pizza sa fie buna. Am comandant prosciuto funghi, care in mod normal este foarte buna, iar la pretul de 17 lei ne asteptam sa fie chiar delicioasa. Numai ca a fost o mare porcarie. Un blat vai de capul lui, o compozitie nu prea stralucita, dar ma rog, am mancat-o asa cum am putut pentru ca nu mancasem mai nimic special ieri tocmai ca sa pot savura gustul "delicioasei" pizza. Ce am savurat de fapt a fost prigatul nectar de piersici, care imi place foarte mult si care desi a costat 5 lei la 0,33 - tot mi-a incantat papilele gustative. Buuun...intre timp am fost de am ridicat si biletele la film. Avatar, 3D pentru care facusem rezervare. Mama, deci imi doream atat de tare sa vad filmul pentru ca toata lumea mi-a zis "Wow ce super e". Si ma asteptam sa nu mai vreau sa mai ies din sala, sa raman lipita de scaun, sa ajung in Eden. Ce sa mai. Visam vrute si nevrute. Si tocmai d-aia pot spune ca mi-a placut filmul, dar nu chiaaaar atat de mult. Adica a fost ok, dragut, ceva nou. Dar totusi a durat cam mult. Imi amortise fundul grav pe scaunul ala la un moment dat. Mda...si pe urma am iesit de la film, am plecat din mall, iar distractie pe drumul catre casa cu vant si chestii d-astea si end of story. Am ajuns acasa, am intrat pe mess, am stat pana tarziu, am dormit, azi m-am trezit siii...da..cam asta. Plus ca acum sunt racita si ma enerveaza de mor starea pe care o am, plus ca ma enerveaza ai mei (in special taica'miu) care se streseaza in ultimul hal ca domne nu ii place cum respir. Am incercat sa ii explic faptul ca uneorii oamenii mai racesc. Din cauza frigului, din cauza ca a baut ceva rece, etc. tot felul de motive. Eu sunt om, iar acum imi curge nasul si nu respir la capacitate maxima. Dar imi va trece. Eeei bine, uite ca am scris, cu toata starea de nervozitate pe care o am . Ma gandesc daca sa dau "publicati postare" sau sa sterg ce am scris pentru ca este o completa aberatie. Dar cred ca pana la urma voi lasa pentru ca cine stie cand imi va mai veni cheful sa scriu pe aici 1-2 chestii si e dragut ca macar sa fie actualizat din punct de vedere al anului, ca sa zic asa, micutul meu blog. Asa ca....las pana la urma.

Hai pa!

Oare de ceeee?

Bai nene, eu's tot timpul aia optimista, eu's tot timpul aia cu zambetul pe buze, imi place sa fiu emo atunci cand sunt singura si sa ma plang de una alta, dar altfel sunt o persoana fericita de felul meu. Insa bacul asta, trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit total. Si ma face asa...parca sa fiu fara vlaga. Cel mai probabil pentru ca am obtinut o medie destul de penibila. Este 8.98...media asta arata ca nici nu sunt foarte proasta, dar nici indeajuns de "desteapta" incat sa trec de nota 9. E de-a dreptul frustrant. Sunt n-shpe mii de semianalfabeti si retardati mintal in tara asta care au obtinut cu cea mai mare lejeritate medii peste 9, iar eu stau si imi fac procese de constiinta pentru un 8.98. Vai, vai...stiu ca nimeni nu citeste ce scriu eu aici si tocmai d-aia indraznesc sa zic chiar ce ma macina. Ma macina graaav de tot ca nu am 9...nici nu va imaginati..si tocmai din cauza asta am depus contestatie la romana. Unde am 8.1...si credeti-ma, eu chiar nu sunt de 8.1 la romana. Ce-i drept, nu cred ca am dat chiar tot ce era mai bun din mine...asta fiind iar un lucru pentru care ma oftic. Am tratat cu curu' bacul asta si acum tot eu ma plang ca o fraiera. Si cand spun ca l-am tratat cu curu' ma refer la faptul ca nu m-am pregatit mai deloc..am citit pe ultima suta de metri la romana/bio..iar la mate..ma duceam de fiecare data ca o floare la meditatii si asteptam sa imi zica proful ce sa fac, cum sa fac...si oare aveam pretentii sa stiu la examen? c'mon...ma rog..poate, daca nu imi alegeam facultatea pe care mi-am ales-o, m-as fi ocupat mai mult de matematica si restul...dar altfel..am dat-o in bara...numai ca mi-e foarte aiurea sa o recunosc si fata de ceilalti. Ceilalti care aveau asteptari foarte mari de la mine si care, chiar daca nu o arata, sunt dezamagiti oarecum..Sau cel putin asa ii simt eu. Sau poate sunt eu prea cretina de ii simt asa.

Nu stiu...ideea e ca dupa toata povestea asta cu bacul mi-am dat seama ca nu este decat o gluma foarte proasta a invatamantului romanesc si ca atata vreme cat il iei si ai parafa aia acolo cu care poti merge mai departe, e numai bine...nimeni nu o sa te verifice peste ani sa vada cu cat ai luat tu bacu' si in functie de asta sa te respecte mai mult sau mai putin.

Anyway...in alta ordine de idei, tin sa va anunt ca ma chinui de nu mai pot. Cu probele sportive... Chiar daca imi place, ma consider un pic sado-maso. Am suparat nu stiu ce nerv sciatic de la coloana cand am aruncat mingea aia medicinala, neincalzita fiind...si..l-am enervat..asta e..si face urat..si acum imi face el mie fitze...si trag de mine ca o nebuna...sper numai sa nu raman stramba. Ca in rest...totul e bine. Si inca o data ma intreb, oare de ce ma agit eu atat de mult? Sunt atatia in lumea asta carora nu le pasa, si lasa viata asa...sa treaca de la sine...nu fac altceva decat sa se distreze, sa ii doara in 14 si sa astepte, respectiv, primeasca totul pe tava...Uff...ce viata amara si ce trai nefericit.

Eh, pana una alta...sper sa ma ajute nenea Doamne Doamne sa fac bine la admitere...ca sa mi se stearga urmele astea de regret care ma incearca...si daca nu...voi merge mai departe, fie ce-o fi...Pana una alta, imi iau la revedere si sper sa o revin cu postare mai happylica.

aberatii la minut :)

Vai, este incredibil ce poate face un ness (nici macar nu stiu daca asa se scrie) dintr-un om extrem de obosit si lipsit (teoretic) de energie..ca practic o duc tare bine.
Weekendul aceasta va fi o manifestatie la Muzeul Militar National din Bucuresti, la care va participa si un prieten de-al meu, si, invitata fiind, m-am apucat sa caut informatii pe net. Nu referitor la manifestatia propriu zisa, care are loc pe data de 10 mai cand s-au petrecut mai multe chestiuni istorice (venirea unui principe strain pe tronul romaniei - 1866, proclamarea independentei in senat - 1877, proclamarea romaniei ca regat - 1881), ci referitor la locatie. Pentru ca, desi sunt din bucuresti si desi am mai fost la acest muzeu cu ani in urma ce-i drept, habar n-aveam pe unde sa il situez...Am dat search pe gugal, gugal m-a dus la norc (www.norc.ro - un site extraordinar, un google earth mai evoluat ca iti arata poze si din fata scarii daca vrei), norc m-a luminat numai ca eu am ajuns printr-un oarecare miracol si la un blog...Blogul unei bloggeritze care scrie diverse, iar printre acele diverse erau si lucruri legate de muzee, evident...si uite asa m-am apucat sa citesc despre muzee...Muzeul de Istorie, Muzeul Zambacciana, Muzeul Filatelic (asta e cu timbre) etc...de la Muzee, am trecut la carti - pentru ca acea bloggerita are un proiect tare ingenios si anume ofera carti in schimbul a ... nimic :D . Si de la site-ul ei am trecut la site-ul altor 2 prietene, care erau in legatura cu acest proiect..numai ca acele prietene aveau postate pe blog-ul lor si niscaiva lucruri despre filme...si uite asa am dat peste trailer-ul de la Harry Potter and the Half-Blood Prince...pe care am incercat sa il caut pe net, dar pe care nu am reusit sa il gasesc (ba de fapt am reusit, dar era un fisier visurat pe care am fost nevoita, evident, sa il sterg)...de la filme am ajuns la actori...some juicy stuff pe acolo...ultimele traznai si ultimele peripetii...pana cand ochii mi-au fugit in dreapta ecranului si am fost izbita de minunata ora 00:06...si mi-am zis: "wooow...ce poate face un ness dintr-un om aparent extenuat...daca tot nu mi-e somn, hai sa profit si sa mai aberez un pic pe PROPRIUL meu blog...ca aberatiile altora imi place sa le citesc zilnic"...si cand ma refer la aberatii, cred ca ma refer mai degraba la toate porcariile ce sunt scrise prin cartile de comentarii, sau diverse culegeri trebuincioase pentru mirificele examene pe care donshoara JE le va sustine in aceasta vara...si in care a decis in mod deliberativ sa isi bage picioarele cu cea mai mare gratie...Ce va fi, apai aia va fi si alta nu...
Si gata, ca acum iar mi-au fugit ochii in coltul din dreapta si vad un terifiant 00:36, care se va transforma cat de curand intr-un 06:30, moment in care eu trebuie sa fiu in picioare...
So..."pa curand!"

Cu trenu'!!!! (R)

Cine? Eu
Care? Cea de toate zilele..
Cand? Chiar acum...
Unde? La birou, in camera mea...
Cum? Iete, cum pot..
De ce? Ca nu-mi arde de altceva..
Pentru cine? Pentru cei care stiu ca nu ma citesc :))
Pentru ce? Pentru satisfacerea propriei nebunii...
In ce scop? Ca sa ma destresez...si ca sa ma abtin de la a fuma o tigara
Cu ce conditie? Sa am canutza de cafea langa mine...
In ciuda a ce? Chiar daca am o pofta nebuna de cele ce doresc a le lasa..
Cu ce urmare? aici nu prea stiu ce sa scriu...

Mda..se pare ca am luat-o razna un pic asa.. Am devenit obsedata de gramatica, istorie, engleza, matematica, biologie...uhh..nu le mai suport...in cele scrise mai sus se observa obsesia mea pentru subordonate si principale si alte nebunii de genul.
De fiecare data cand scriu ceva, am tendinta sa ma plang...sa ma plang de viata mea atat de ocupata, de perioada asta atat de handicapata, and so on...Dar gata..am zis STOP! Nu mai are sens, pentru ca asta o pot face doar gandindu-ma...scrisul trebuie sa ma elibereze si sa ma faca sa ma gandesc la altceva, nu?
Pai...tot ce imi vine in minte acum este CUTREMURUL...uuu...freakin' earthquake. Da, trebuie sa recunosc ca a fost ciudata senzatia..eram singurica in camera mea, stateam linistita la birou si calculam cate zile mai sunt pana la admitere...si cand am ajuns la mirificul rezultat de 85 de zile, s-a cutremurat pamantul - LA PROPRIU! Pana sa imi dau seama ce s-a intamplat, m-am si vazut iesita din camera, din gurele mele iesint un prelung (nu panicat, ci din cale afara de calm): maaami!! Iar in momentul in care l-am auzit si pe taica'miu zicand: "a fost cutremur"..ei bine, abia atunci a inceput sa mi-o ia inima la trap. Dar nu stiu de ce..ptr ca nu a fost big deal..si totusi...ei bine, ce a urmat dupa a fost extrem de enervant pentru ca toata lumea numai despre asta vorbea - mass'uri, emisiuni tv, telefoane, nebunii...Stau si ma gandesc, daca Doamne fere' ar fi fost un cutremur mai mare, ce s-ar fi intamplat? Populatia ar fi luat-o razna cu siguranta...D'aia "estem" noi, romanii, un neam de oameni prosti...Iubim prea mult viata, desi nu stim decat sa ne batem joc de ea, ne panicam ca fraierii atunci cand suntem pusi in pericol, nu stim sa facem fata unor obstacole intr-un mod civilzat si nu stiu...normal!!! Oh well, sa speram ca nu o sa fie prea curand un astfel de cutremur si ca nepotii copiilor stranepotilor nostri vor fi suficient de occidentalizati atunci cand ZA CU TRENU' R! will happpen, si ca vor trece cu bine peste.

Pana una alta, as face bine sa imi pun funduletzul in miscare si sa ma indrept si eu catre scoala, ca multa vreme a mai trecut de cand am mai dat ultima oara pe acolo...Shame on me!
I wish a wonderful day to myself :)

prezent:)

Nu stiu cum..sau de ce...dar tot timpul avem tendinta sa ne intoarcem la trecut. Oricat de multe lucruri ne asteapta in viitor sau oricat de prinsi suntem in prezent...este imposibil ca atunci cand retraiesti anumite momente din trecut sa nu ti le doresti din nou..sau din contra...e imposibil sa le stergi cu buretele de pe tabla amintirilor.
Cineva imi spunea mai demult ca impartirea asta a timpului: trecut, prezent, viitor - este una foarte proasta...Deoarece nu exista termenul de "prezent"...din momentul in care ai facut un lucru si vine urmatoarea secunda, el deja intra in categoria "trecutului"..ceva ce nu mai poate fi schimbat...o actiune pe care ai savarsit-o, care aduce sau nu cu sine anumite consecinte, si pe care oricat de mult ai invoca-o, ea nu mai poate fi schimbata. Pe cand, tot ceea ce iti doresti, ce gandesti, ce vrei sa faci, tine de domeniul viitorului...care ulterior, va deveni si el trecut.
Asadar, totul se reduce la timpul asta PERFECT...d-aia si exista perfect simplu, compus, MAI MULT CA PERFECTUL...auzi si tu...mai mult ca perfectul...cum poate fi ceva MAI perfect decat perfectul? PERFECT - dar poate ca nu totul este perfect in trecut, poate ca anumite lucruri sunt dezastruoase...da...dar aici, raportandu-ne la termenul de "timp", totul este perfect...pentru ca s-a intamplat, a avut cauza, efect si gata...s-a terminat...nu mai ai ce sa schimbi si d-aia e perfect.
O Doamne, atat de tare as vrea sa se inventeze o masina a timpului...pentru a merge in trecut...sa nu fie functionabila pentru viitor, ca eu nu vreau sa stiu ce urmeaza, ci doar pentru trecut...pentru a indrepta anumite chestii din viata noastra, pentru a sterge sau pentru a adauga lucruri noi...
Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica, vroiam sa fiu mare...ca toti copilasii...iar acum..pe cat cresc, pe atat de mult imi doresc sa fiu din nou mica. Sunt lucruri pe care toti "aia mari" ni le spuneau atunci cand noi, "aia mici", strigam in gura mare ca vrem sa creste odata...ce mama naibilui...doar era foarte frustrant pentru noi sa fim mici, sa nu avem nicio grija, doar sa mancam, sa ne jucam, sa dormim si sa invatam adunarea si scaderea...era intr-adevar o viata grea...
E muuult mai bine acum, cand te gandesti ce se va intampla cu viata ta si nu stii raspunsul, cand esti inconjurat de persoane din toate categoriile: rele, bune, invidioase, recunoscatoare; si totusi uneori alegi sa fii aproape de cele mai putin bune din poveste...pentru ca asa e viata...cu cat cresti, cu atat iti dai seama ca fiecare isi vede propriul interes, iar cei din jur devin niste simple marionete de care trebuie sa te folosesti pentru a reusi in viata...de unele marionete te atasezi mai tare si te doare cand li se rup sforile si dispar din viata ta, iar pe altele le urasti pentru ca nu vor sa te asculte si mereu o iau in directia gresita.

Eh, si totusi, nu ma plang de viata mea...sunt agitata, stresata, nu pot/nu vreau sa dorm, ma enervez, dar nu ma plang...pentru ca ma si distrez, iubesc, sunt iubita, dau tot ce am mai bun ca sa fie bine, si...oricat de mult mi-as dori sa fiu din nou micuta, stiu ca nu se poate...asa ca trebuie sa ma bucur cat mai mult de ceea ce urmeaza sa se intample si va intra pe taramul "perfectului"...hai sa-l numim in continuare prezent...

good luck !

Stiu ca ar trebui sa dorm la ora asta....stiu ca maine o sa trag de mine si tot nu o sa ajung la primele doua ore de mate si mai stiu si ca nu o sa mai lucrez deloc in seara asta la proiectul pe care trebuie sa il termin in 2 zile....dar...nu mi-e somn si nici nu am de gand sa ma bag in pat. De ce? pentru ca nu vreau...sunt o rebela in seara asta si stau treaza pana tarziu. Hehe...halal rebela ce sunt si eu.

Putin mai devreme am realizat ca mai sunt fix 6 luni pana va incepe perioada definitorie din viata mea...o perioada a examenelor, a admiterilor, s.a. 6 luni...va dati seama ce inseamna asta? inseamna o 36-ime din viata mea... inseamna foarte putin :(

Sunt eu optimista, sunt destul de sigura pe mine si imi place sa cred ca va fi bine no matter what, dar este imposibil sa nu ma cuprinda niste fiori ciudati cand ma gandesc cat de putin mai e.
Plus ca mai e o chestie...incepe perioada definitorie...si se termina perioada care a insemnat enorm de mult pentru mine...liceul :-s. Ce-i drept, nu am avut eu parte de o clasa prea unita si nici profii nu au fost unii de care sa ma atasez extraordinar de tare, dar...totusi...au fost 4 ani in care m-am format ca om...in care mi-am dat seama care sunt principiile pe care trebuie sa bazez, persoanele pe care le vreau alaturi...si mi-am dat seama cine/ ce vreau sa fiu :) - ceea ce mi se pare mai important decat orice alt lucru...nu mai pun la socoteala din punctul de vedere al invataturii pentru ca atunci ma dau pe -...:P asa ca...scoala vietii e intotdeauna cea mai importanta.

Ce as zic...sper sa nu se comprime timpul prea tare, desi presimt ca fix asta o sa faca...sper sa fie bine in continuare...sper sa duc la bun sfarsit ce mi-am propus...si vreau sa incetez sa ma mai tem pentru ca efectiv nu are sens...

Si mai vreau un lucru...sa imi respect principiile si sa fiu om. Iar la asta, momentan, mai am putin de lucrat..

But I'll do it :) Pana una alta...i wish myself a lot of luck!

poftim? a da...EU :)

Linistea noptii...draga de ea...atat de pasnica si serena...de fiecare data ma indeamna sa scriu...
Doar din boxe se mai aude o melodie...doar melodia unui cantec...versurile sunt alterate de sunetul scos de degetele mele ce se plimba pe tastatura...si e atat de placut.
Am realizat ca sunt o persoana optimista. Si de fapt am realizat ca asta este principala mea calitate. Oricat de suparata as fi intr-un moment anume, exista ceva pe lumea asta care sa ma bine dispuna...sau cineva...depinde de situatie.
Am descoperit ca desi timpul trece extraordinar de repede, daca stii cum, cand si ce sa faci...ai timp pentru tot ce iti propui.
Mi-am dat seama ca uneori fericirea ta...reprezinta nefericirea altora si totusi asta nu e un lucru rau...pentru ca relatia este valabila oricand si invers...fericirea altora poate reprezenta nefericirea ta...si atunci totul se completeaza...pentru ca asa e legea firii...si trebuie sa o accepti...nu trebuie sa fi trist.
Sunt constienta ca intotdeauna se poate mai bine, dar daca te gandesti tot mai mult la asta....chiar incepi sa faci lucrurile mai bine si capeti putere prin propriile ganduri.
Concluzia este...ca mi-era dor sa scriu...un cuvant, 10, 100...mi-era dor sa scriu...mi-era dor sa ma descopar vorbind despre mine insami. Nu mi-e teama sa vorbesc despre ce simt (mai putin cand vine vorba de dragoste...acolo sunt destul de confuza, desi lucrurile tind sa se clarifice) si nu ma feresc sa arat lumii cine sunt...si chiar imi place sa scriu despre ce cred, descopar, vad...sau ce ma preocupa. Imi place sa vorbesc despre mine, si totusi asta nu ma face egoista...Eu o stiu, cu siguranta intelegeti si voi ce vreau sa spun.
Acestea fiind zise...ma simt mai bine :)
Iar acum, pot sa ma duc linistita la somn....noapte buna!